10 lucruri ciudate care se întâmplă sau se pot întâmpla cu noi şi explicaţiile lor ştiinţifice

Mai jos veţi găsi răspunsul la 10 întrebări aparent banale, dar la care poate până acum nici nu v-aţi gândit să răspundeţi. 

1. De ce continuă să ne crească părul şi unghiile după moarte?

• Test de cultură generală. Cum sunt stabilite cursurile valutare?
• Povestea desprinsă din cărţi a îndrăgitului Petre Ispirescu. Nu a făcut niciun an de şcoală, a…

În primul an de de facultate, studenţii de la medicină observă cum cadavrele pe care le analizează par să aibă unghii mari şi, în cazul bărbaţilor, bărbi proaspăt crescute. Deşi avem tendinţa să credem că părul şi unghiile continuă să crească chiar şi după moarte, se pare că realitatea este alta. De fapt, specialiştii susţin că este vorba de un proces prin care ţesutul, pielea, se usucă ca urmare a deshidratării, dând impresia că părul şi unghiile cresc.

În general, pentru ca acest efect să fie redus, companiile de pompe funebre ung cu cremă cadavrele. 

2. Există vreo legătură între statul în frig şi apariţia răcelii? 

Nu, nu există nicio legătură. Asocierea eronată s-a dezvoltat din mai multe motive. Virusurile care cauzează răceli se împrăştie mai repede iarna deoarece oamenii stau mai mult în spaţii închise, unii lână alţii.  Iarna, oamenii închid geamurile, motiv pentru care aerul contaminat de virusuri nu este diluat de aerul proaspăt de afară. În aceste condiţii, virusurile se împrăştie mai uşor. 

De asemenea,  aerul rece şi uscat din timpul iernii face ca membranele nazale să se inflameze, motiv pentru care începe să ne „curgă nasul”. Adesea, oamenii confundă acest fenomen cu o cauză a infecţiilor produse de viruşi. 

De multe ori oamenii se tem că dacă le este frig vor răci, dar în realitate senzaţia de frig vine ca un efect al răcelii şi nu ca o cauză a ei. 

De fapt, în frig sunt mai puţine şanse de a răci. Virusurile care cauzează răceala obişnuită mor la temperaturi scăzute aşa că ele au nevoie de căldură pentru a prospera.

3. De ce ni se usucă gura sau gâtul atunci când vorbim în public?

Când vorbim în public ni se uscă gura deoarece suntem emoţionaţi, iar corpul intră în modul „luptă şi fugi”. Această stare este activată autonom de sistemul nervos. Fenomenul este întâlnit des în regnul animal şi a evoluat cu scopul de a le ajuta pe creaturi să facă faţă situaţiilor periculoase, ca atunci când au nevoie să scape de prădători. 

Nervii sunt activaţi selectiv în funcţie de cât de importanţi sunt pentru răspuns. Deoarece acţiunea de a mânca nu este considerată a fi importantă în situaţii dificile (când tot ce îţi doreşti este să o iei la fugă şi să pleci cât mai departe) nervii de la nivelul cavităţii bucale, care controlează glandele salivare sunt suprimaţi, motiv pentru care gura începe să se usuce. Pe lână asta, şi pupilele încep să se dilate şi vasele de sânge din muşchi încep să se dilate pentru a asigura fluxul de sânge în cele mai importante organe necesare pentru acţiuni drastice. 

Cu alte cuvinte, unii dintre noi percepem vorbitul în public ca pe o situaţie potenţial periculoasă, motiv pentru care corpul începe să închidă funcţiile nenecesare, precum sistemul digestiv. 

4. De ce nu ne curge nasul şi noaptea, atunci când suntem răciţi?

Acest fenomen ţine, în cea mai mare parte, de gravitaţie. Atunci când ne întindem la orizontală pentru a ne culca, mucusul care este produs în canalele nazale nu mai curge din nas, ci călătoreşte spre spatele gâtului de unde noi îl înghiţim inconştient. 

Dacă dormim pe-o parte, o singură nară (cea care este mai aproape de pernă) se „blochează”, iar dacă vrem să o „deblocăm” tot ce trebuie să facem este să ne răsucim pe partea cealaltă sau să ne ridicăm în picioare. Schimbând poziţia corpului, modificăm direcţia în care circulă mucusul şi desfundăm nările. 

5. Unghiile, părul sau ceara de urechi? Care dintre ele ne-ar aduce mai multe substanţe nutritive dacă ar trebui să ni le consumăm singuri, în cazul în care nu am avea nimic de mâncare zile de-a rândul?

Unghiile şi ceara de urechi sunt aproape nedigerabile, exceptând cazul în care le-am găti sub presiune pentru o perioadă lungă de timp, preferabil în acid slab. Dacă am vrea să avem energie sau proteine, atunci măduva osoasă sau ţesutul adipos ar fi alegerile cele mai bune. 

Dar cum extragerea măduvei osoase este o acţiune extrem de dificilă, folosirea unei tehnici de liposucţie, pentru extragerea grăsimii ar fi, probabil, cea mai bună metodă de supravieţuire. Desigur, asta în cazul în care presupunem că încă mai este grăsime pe corp, deşi vorbim de un individ flămând. Pentru că atunci când oamenii se confruntă cu foametea, corpurile lor încep să consume grăsimea din interior într-un mod foarte eficient. Apoi, când depozitele de grăsime dispar, corpul apelează la ţesutul muscular. Grăsimea reprezintă între ⅙ şi ¼ din masa unei persoane sănătoase, ajungând să constituie chiar peste o treime din masă, în cazul indivizilor obezi. Însă, dacă extragem cu prea multă grăsime de-o dată, există şanse mari ca individul să moară. 

Desigur, dacă am fi gândaci necrofagi sau molii, atunci am putea digera cheratina (proteina din unghii şi păr). Dar, pentru că noi nu avem această capacitate, singurul lucru din corpul uman care este exterior şi pe care l-am putea consuma ar fi epiderma înmuiată în apă până când o parte din ea poate fi răzuită. 

6. De ce transpirăm abundent abia după ce alergăm şi nu şi în timp ce facem asta?

De ce transpirăm abundent abia după ce alergăm şi nu şi în timp ce facem asta?    (Foto: Shutterstock.com)

Atunci când transpiraţia se evaporă, ea crează un strat de aer saturat aproape de piele. Acest strat inhibă o viitoare evaporare. În timpul alergării mişcarea aerului pe lângă corp înlocuieşte aerul saturat cu unul proaspăt, permiţându-i evaporării să se producă. 

Fiecare gram de sudoare care se evaporă, ia cu el câte 2.260 de jouli de energie din căldura corpului. În schimb, atunci când ne oprim din alergare, stratul de aer saturat şi de transpiraţie nu se evaporă. Astfel se crează senzaţia că începem să transpirăm brusc. În plus, în acest moment se produce şi o creştere a temperaturii corpului, ca urmare a faptului că muşchii s-au oprit din mişcare şi în schimb generează căldură. Aşa că şi acest proces ne face să transpirăm un pic mai mult. Desigur, fenomenul nu se va produce şi într-o zi în care bate vântul cu intensitate, ceea ce dovedeşte veridicitatea celor scrise mai sus.

7. Oamenii de ştiinţă au descoperit că există o bază evolutivă pentru mai multe comportamente, precum altruismul şi gelozia. De-a lungul mileniilor, oamenii s-au dovedit uneori şi incredibil de cruzi, chiar dacă nu este clar avantajul evolutiv adus de acest comportament. Oare care este baza biologică a cruzimii?

Poate că astăzi nu mai există un avantaj evolutiv evident, dar el a existat cândva, pe când vânătorii-culegători trăiau în mici grupuri. Desigur, în interiorul acestor grupuri, probabil că indivizii aveau grijă unii de alţii, dar atunci când teritoriul sau resursele le erau ameninţate de alte grupuri cruzimea le putea asigura supravieţuirea. Într-un astfel de conflict se pare că au fost înfrânţi neanderthalienii de noi.  

Probabil cel mai plauzibil răspuns este acela că actele de cruzime le dau oamenilor putere. 

Este destul de limpede că, până şi astăzi, oamenii dintr-un grup pot fi influenţaţi să îi vadă pe cei dintr-un alt grup ca fiind inumani şi inferiori. Astfel, cei din primul grup simt că îi pot extermina pe ceilalţi fără milă. Atunci când Americile au fost colonizate de europeni, de exemplu, nativii americani au fost fie exploataţi sau daţi la o parte, fie ucişi în cazurile în care s-au opus colonizării. Şi motivaţia lui Hitler, din al Doilea Război Mondial, a avut aceeaşi bază. 

8. De ce ne rămân semne dacă rupem erupţiile provocate de varicelă, dar nu şi atunci când îndepărtăm alte leziuni cutanate?

Leziunile cutanate provocate de varicelă, care se află în procesul de vindecare, lasă urme discrete, însă cu cât ne scărpinăm mai des, cu atât riscăm să avem cicatrice mai mari. 

Vindecarea oricărei răni curate începe prin creşterea unui ţesut ca o schelă care conţine leziunea. Apoi, ţesutul asemănător unei schele începe să îşi modifice structura pentru a-şi realiza funcţiile. În leziunile mici şi curate care au forme simple, ţesutul cicatrizat se adaptează atât de bine când se vindecă încât cu greu se mai poate vedea vreo urmă. În schimb, ţesutul nu se poate adapta atât de uşor şi atunci când leziunea este complexă, cum se întâmplă atunci când ne scărpinăm mult pe o rană. 

Tocmai de aceea, atunci când intervenim mereu asupra unei răni ce se cicatrizează agravăm situaţia şi riscăm să rămânem cu semne.

9. De ce strănutăm atunci când venim dintr-o zonă întunecoasă în una puternic luminată de soare?

Atunci când soarele luminează o anumită zonă, mai ales una care până atunci a fost ferită razelor sale, se produce o creştere a temperaturii locale. Acest fenomen face ca aerul să devină mai cald şi declanşează o mişcare ascendentă a acestuia şi a milioanelor de particule de praf şi fibre. Imediat ce sunt ridicate, aceste particule intră în nasul individului provocând strănutul. 

Pe de altă parte, cauzele acestui fenomen pot fi genetice. Tendinţa de a strănuta în timpul expunerii la soare puternic poartă numele de strănut fotic. Este vorba de o trăsătură genetică care se transmite de la o generaţie la alta şi care afectează între 18 şi 25 de procente din populaţie. Strănutul apare ca urmare a reflexului protector al ochilor şi al nasului. 

De ce strănutăm atunci când venim dintr-o zonă întunecoasă în una puternic luminată de soare?    (Foto: Shutterstock.com)

10. De ce roşesc oamenii?

Se pare că roşeaţă obrajilor este un răspuns uman universal la atenţia socială. Toţi oamenii păţesc asta atunci când se ruşinează, se emoţionează sau când se află într-o situaţie stânjenitoare, însă unora li se întâmplă mai des ca altora. 

Cum funcţionează fenomenul? Ei bine, venele de la nivelul feţei se dilată şi determină ca o cantitate mai mare de sânge să curgă la nivelul obrajilor. Din păcate, până acum, oamenii de ştiinţă nu au reuşit să identifice şi funcţia acestui fenomen. Totuşi, una dintre teoriile propuse de specialişti susţin că, în situaţiile stânjenitoare roşim deoarece ne confruntăm cu o situaţie de tip luptă şi fugi.